vineri, 9 iulie 2010
vineri, 2 iulie 2010
Dumnezeu – speranta pentru Dorohoi
- Au fost afectate 880 de case cu peste 2.500 de persoane (reprezentand 10% din populatia orasului Dorohoi)
- Din casele afectate 250 sunt in pericol de prabusire imediata
- Din Biserica Penticostala Dorohoi 13 familii au fost afectate in urma viiturii, cea mai critica fiind situatia familiei Gradinaru, familie din care face parte Pastorul Bisericii din Dorohoi.
Prin acest proiect se urmareste:
- Asigurarea resurselor de hrana, apa, imbracaminte pentru cei loviti de viitura
- In mod special Biserica Penticostala “Betleem” din Dorohoi s-a implicat in oferirea celor ramasi pe drumuri o masa calda in fiecare zi, fapta la care membrii bisericii locale depun un efort voluntar la implinirea acestui scop; cu toate acestea zilnic e nevoie de aprozimativ 100-150 E pentru achizitionarea hranei ce trebuie preparata.
- Consolidarea, restructurarea si reconstruirea caselor afectate.
Scopul acestui proiect este acela de a arata lumii ca Dumnezeu exista ca o speranta in viata umanitatii si intotdeauna Dumnezeu lucreaza prin oameni pentru oameni.
Deasemenea dorinta noastra este ca Biserica Penticostala locala sa devina un punct de reper pentru toti cei care au fost afectati de inundatiile abatute asupra localitatii. Credem bazati pe Cuvantul lui Dumnezeu ca samanta ajutorarii oferita campului de oameni cuprins de disperare in momentele acestea de criza poate aduce rod in viitor pentru Imparatia lui Dumnezeu.
Toti cei dornici de a se implica in acest proiect o pot face in diferite moduri:
- Adresandu-se direct celor din Dorohoi (Mirel Panzariu, membru in comitetul din Dorohoi – tel: 0040743206424 Ciubotariu Dumitru, membru in comitetul din Dorohoi, - tel. 0040744798112)
- Sau in Italia:
- Ciubotariu Emil, membru in Biserica Penticostala “Bethel”- Finocchio – tel: 3456020004
-Panzariu Catalin, membru in Biserica Penticostala “Limanuri Bune” Villalba – tel: 3899652614
N.B. Toti cei cu dorinta dar prinsi de situatii nedorite ne pot ajuta si prin rugaciunile lor cu privire la acest proiect. Credem ca Dumnezeu este cu cei ce doresc binele celor nevoiasi.
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
Dreptatea sau iertarea?
Individul de-a lungul vieţii experimentează, prin relaţiile interpersonale, trădarea, înşelarea şi de ce nu infidelitatea celor ce-l înconjoară. De aceea lupta omului de a împăca dreptatea şi iertarea, cel puţin la nivel raţional, se dovedeşte a fi o zbatere lăuntrică de o încărcătură menită să-ţi elimine orice speranţă de a mai face ceva şi de ce nu... de a mai trăi. Cu siguranţă nu o singură dată ai fost pus în situaţia de a-ţi cere dreptatea în mod insistent crezând că aceasta v-a aduce rezolvare sau mai bine spus înviorare în viaţa ta emoţională. De multe ori dreptatea lui Dumnezeu pe acest pământ pare a fi atât de ciudat prezentată şi atât de neînţeleasă încât, în ochii fireşti, exprimă tocmai opusul acesteia şi anume: nedreptatea. O simplă meditaţie asupra vieţii neprihănitului Iov te-ar „obliga” să reflecţi mai profund la ceea ce se întâmplă cu noi şi în noi în momentul în care aparenta prezenţă a nedreptăţii intervine în viaţa noastră. Încă de mic copil îmi doream, ca şi ucenicii Domnului de altă dată, ca Împăratul, Tatăl meu ceresc să coboare foc din cer peste acele persoane care-mi provocau micile traume adolescentine interioare prin expresii publice de genul: „Taci pocaitule”, „Ce doreşti pocăitule”... ş.a.m.d. Şi nu a făcut-o, am suferit dar acum maturitatea mă face să înţeleg realitatea spirituală pe care atunci o consideram una caracterizată de dorinţa imatură care se regăsea în expresia interioară: „Eu să mă simt bine”.
De ce să nu privim acum de exemplu: unde e dreptatea lui Dumnezeu când lucrezi luni de zile la un patron care în cele din urmă îţi oferă doar promisiunile deşarte a banilor pe care trebuia să ţi-i dea? Cum să nu doreşti dreptate când poate nu ai avut ce da de mancare copilului care se ţinea, flămând, de poala hainei tale?
Realitatea este că de multe ori suntem ca Iacov, Patriarhul de altădată care a început să se lupte cu Dumnezeu. Cert este că individul îndreptăţit alege întotdeauna calea exprimării dreptăţii în detrimentul iertării, asta pentru ca fermitatea realitatii ce-l macina in interior il indeamna pe acest drum al exprimarii DREPTATII. Asta înseamnă să doreşti să faci cum voiesti şi cu siguranţă nu cum doreşte Dumnezeu. Valoarea cu care se luptă Dumnezeu în lumea aceasta nedreaptă o prezintă, însuşi Creatorul, în splendoarea suferinţei de pe cruce prin expresia: „Tată iartă-i că nu ştiu ce fac.” Dreptatea e uşor de justificat în schimb iertarea e o artă ce greu poate fi exprimată – o artă pe care nu o poate exprima pe pânza vieţii sale decât cei care sunt cu adevărat „artişti” creaţi pentru cer.
Exigenţa pe care o pretindem din partea altora cu greu am administra-o propriei persoane deoarece subisctivismul egoist ne întunecă, de cele mai multe ori, obiectivitatea asupra situaţiei experimentată. Prin urmare singura solutie o reprezinta ACCEPTAREA. Sub nici o forma nu trebuie sa te „obosesti”sa-l intelegi pe cel gresit cand cel mai simplu este sa il accepti. Nu trebuie sa te mai lupti in a intelege de ce unii indivizi se comporta asa cum nu ti-ai dori si totodata cum nici Dumnezeu nu si-o doreste... nu are importanta cerecetarea actiunilor unor astfel de oamnei pentru ca nu ii ve-i intelege niciodata ... ei trebuie iertati si acceptati asa cum sunt ... nu se vor schimba pentru ca nu doresc... vor trai si vor muri asa NEINTELESI DAR ACCEPTATI. Nu ei (neintelesii) trebuie sa faca ceva ci eu detin asupra capului meu imperativul „schimba-te” deoarece accept sa judec propria-mi persoana si sa mi-o zugravec asa cum doreste Mantuitorul. Luptandu-ma cu intelegerea celorlalti si nu cu analizarea proprie-mi persoane Diavolul reuseste cu multa abilitate sa ma angreneze intr-o lupta cu oamenii si nu cu el, vrajmasul. Deci realitatea traumelor si suferintelor nedrepte in ultima instanta reprezinta din partea mea, crestinul, iertarea si acceptarea dar totodata dreptatea asteptata de sus, care se v-a rasfrange asupra „neintelesilor” mai devreme sau mai tarziu sau poate ...gresesc . Doamne lasa in inimile noastre atitudinea iertarii Tale de la Cruce o iertare adusa prin ACCEPTARE, o acceptare a pacatelor lumii.
De ce să nu privim acum de exemplu: unde e dreptatea lui Dumnezeu când lucrezi luni de zile la un patron care în cele din urmă îţi oferă doar promisiunile deşarte a banilor pe care trebuia să ţi-i dea? Cum să nu doreşti dreptate când poate nu ai avut ce da de mancare copilului care se ţinea, flămând, de poala hainei tale?
Realitatea este că de multe ori suntem ca Iacov, Patriarhul de altădată care a început să se lupte cu Dumnezeu. Cert este că individul îndreptăţit alege întotdeauna calea exprimării dreptăţii în detrimentul iertării, asta pentru ca fermitatea realitatii ce-l macina in interior il indeamna pe acest drum al exprimarii DREPTATII. Asta înseamnă să doreşti să faci cum voiesti şi cu siguranţă nu cum doreşte Dumnezeu. Valoarea cu care se luptă Dumnezeu în lumea aceasta nedreaptă o prezintă, însuşi Creatorul, în splendoarea suferinţei de pe cruce prin expresia: „Tată iartă-i că nu ştiu ce fac.” Dreptatea e uşor de justificat în schimb iertarea e o artă ce greu poate fi exprimată – o artă pe care nu o poate exprima pe pânza vieţii sale decât cei care sunt cu adevărat „artişti” creaţi pentru cer.
Exigenţa pe care o pretindem din partea altora cu greu am administra-o propriei persoane deoarece subisctivismul egoist ne întunecă, de cele mai multe ori, obiectivitatea asupra situaţiei experimentată. Prin urmare singura solutie o reprezinta ACCEPTAREA. Sub nici o forma nu trebuie sa te „obosesti”sa-l intelegi pe cel gresit cand cel mai simplu este sa il accepti. Nu trebuie sa te mai lupti in a intelege de ce unii indivizi se comporta asa cum nu ti-ai dori si totodata cum nici Dumnezeu nu si-o doreste... nu are importanta cerecetarea actiunilor unor astfel de oamnei pentru ca nu ii ve-i intelege niciodata ... ei trebuie iertati si acceptati asa cum sunt ... nu se vor schimba pentru ca nu doresc... vor trai si vor muri asa NEINTELESI DAR ACCEPTATI. Nu ei (neintelesii) trebuie sa faca ceva ci eu detin asupra capului meu imperativul „schimba-te” deoarece accept sa judec propria-mi persoana si sa mi-o zugravec asa cum doreste Mantuitorul. Luptandu-ma cu intelegerea celorlalti si nu cu analizarea proprie-mi persoane Diavolul reuseste cu multa abilitate sa ma angreneze intr-o lupta cu oamenii si nu cu el, vrajmasul. Deci realitatea traumelor si suferintelor nedrepte in ultima instanta reprezinta din partea mea, crestinul, iertarea si acceptarea dar totodata dreptatea asteptata de sus, care se v-a rasfrange asupra „neintelesilor” mai devreme sau mai tarziu sau poate ...gresesc . Doamne lasa in inimile noastre atitudinea iertarii Tale de la Cruce o iertare adusa prin ACCEPTARE, o acceptare a pacatelor lumii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)